Cum pot utiliza Internetul pentru a sprijini procesul de predare şi de învăţare? Cum pot asigura utilizarea responsabila si corespunzatoare a Internetului?

Odată cu implementarea web-ului social, revoluţia digitală ne-a arătat că totul este posibil în lumea comunicaţiilor. În zilele noastre devine extrem de importantă cunoaşterea utilizării uneltelor virtuale pe care le avem la îndemână pentru a obţine maximul din comunicarea digitală, din suportul tehnic pus la dispoziţie de Internet, pentru a determina obţinerea rezultatelor optime în educaţie şi cunoaştere.

            Folosind software-ul social, educatorul îşi poate structura curriculum-ul predat astfel încât educaţia oferită elevilor să nu se oprească la pereţii sălii de clasă (Owen):

- să-şi pregătească materialele utilizând şi surse existente în afara instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea.
- să colaboreze cu oamenii care au probleme de învăţare reale în domeniul său de specializare, astfel încât studenţii pot contribui la soluţionarea acestora, devenind ei înşişi creatori de cunoştinţe;
- să dezvolte şabloane de învăţare care să permită şi să încurajeze colaborarea în defavoarea altor activităţi (planificare, diviziunea muncii, evaluare);

-să propună studenţilor provocări complexe şi să nu atomizeze învăţarea în secvenţe mici care blochează înţelegerea contextului;

-să permită studenţilor să-şi dezvolte propria personalitate, realizând aceasta într-un cadru de lucru care oferă posibilitatea monitorizării progresului;

-să ia în considerare modalităţi prin care şcoala poate îmbunătăţi învăţarea în afara acesteia, oferind suport şi expertiză pentru activităţi în diverse medii.

Noile tehnologii implică riscuri semnificativ crescute la care se expune oricare utilizator sau creator al unei identităţi virtuale. Aplicaţiile social-web oferă utilizatorilor variate modalităţi de autoexprimare, permiţând o proiectare cvasi-totală a sinelui în spaţiul virtual. Cel mai mare risc care însoţeşte crearea identităţilor virtuale, anume tendinţa de evaziune din cotidian, este amplificată exponenţial, experienţele umane aseamănându-se din ce în ce mai mult cu existenţa reală (Second Life). Comportamentele nevrotice generate în aceste condiţii pot conduce la depersonalizare şi la proiectarea sensului existenţei individuale exclusiv în spaţiul virtual. Psihiatrul american Ivan Goldberg a introdus în 1996 termenul IAD (Internet Addiction Disorder), pentru a exprima o nouă formă de dependenţă a individului, cea faţă de Internet. Psihologul Mark Griffiths defineşte „dependenţa tehnologică" (cum este cea de Internet) ca o dependenţă non-chimică ce implică omul şi maşina. Asociaţia Americană a Psihologilor a a atras atenţia asupra "abuzului de Internet", care s-ar putea număra printre bolile secolului XXI.

Utilizarea spaţiului virtual poate fi în acelaşi timp şi instructivă şi distractivă, dar atunci când se face în exces, poate avea consecinţe nedorite, determinând chiar o dezangajare din societate şi viaţa reală.

Cum pot intrebarile-cheie ale curriculumului sa contribuie la sustinerea procesului de invatare a elevilor mei? Cum imi pot planifica evaluarea continua centrata pe elev?

Aşa cum se ştie, întrebările cheie ale curriculumului orientează desfăşurarea unei unităţi de învăţare şi cuprind întrebări esenţiale, întrebări ale unităţii şi întrebări de conţinut. Prin întrebări se realizează echilibrul între înţelegerea conţinutului şi explorarea unor idei durabile şi interesante. Ele îi implică pe elevi în personalizarea propriei învăţări şi în analiza în profunzime a unui subiect. Întrebările esenţiale şi întrebările unităţii oferă motivaţia procesului de învăţare. Acestea îi ajută pe elevi să recunoască „de ce” şi „cum” şi încurajează investigaţiile, discuţiile şi cercetarea. Ele îi atrag pe elevi în personalizarea propriei învăţări şi în analiza în profunzime a unui subiect. Întrebările cheie ale curriculumului se dezvoltă una pe cealaltă. Întrebările de conţinut sprijină întrebările unităţii şi ambele sprijină întrebările esenţiale. Întrebările esenţiale sunt cele care stârnesc cel mai mult curiozitatea elevilor şi sunt adresate primele.

Evaluarea continua stă la baza învăţării bazate pe proiect. Evaluarea continuă trebuie sa fie planificată pentru a utiliza o largă varietate de strategii de evaluare, pentru a include metode de evaluare pe tot parcursul procesului de instruire, pentru a evalua obiectivele importante ale unităţii de învăţare, implicînd elevii în propria evaluare. Într-o dezbatere cu privire la învăţarea continuă, Candy sugerează că persoanele care învaţă continuu au, printre altele, capacitatea de a face corelaţia între diferite aspecte ale cunoaşterii, precum şi capacitatea de a-şi administra învăţarea. Elevii trebuie sa fie implicaţi activ în învăţare şi să-şi asume un grad înalt de responsabilitate personală în acest sens.

CUM POT PROIECTELE SA-I AJUTE PE ELEVI SA ATINGA STANDARDELE DE PERFORMANTA SI SA-SI DEZVOLTE COMPETENTE PENTRU SECOLUL XXI?

Lucrând în echipă, elevii îşi pot demonstra capacităţile de colaborare şi conducere, se pot adapta la diverse roluri. Responsabilitata nu este diminuată, cum ar părea la prima vedere, ci augmentată de microgrupul social determinat de proiect: colaborarea, empatia, respectarea altor puncte de vedere, toleranţa. Comunicarea, sub toate formele ei - verbale, scrise sau multimedia - constituie o componentă importantă a vieţii sociale de astăzi. Computerele se regăsesc în toate segmentele vieţii sociale şi au impus o nouă eră - era digitală. Cu toţii trebuie să stăpânim introducerea şi administrarea informaţiilor în diverse medii. De aici şi creativitatea de care trebuie să dea dovadă atât individul, cât şi echipa din care face parte. Elevul trebuie să fie open-minded, receptiv la nou, deschis la discuţii, la comunicare, cu o analiză bună a conexiunilor sistemice, cu formularea de planuri pe termen scurt sau lung, prin strategii adecvate de lucru,  cu o integrare şi o viziune superioară a fenomenelor sociale. Evident, trebuie să dea dovadă, în acelaşi timp, şi de o gândire critic- constructivă, pentru a asigura reevaluarea şi reglarea unui proiect în diversele sale etape. Scopul proiectului trebuie să fie clar definit şi înţeles de toţi membrii echipei, pentru a putea fi siguri de atingerea acestuia în timp cât mai scurt şi cu rezultate optime. De cele mai multe ori tema proiectului presupune interdiciplinaritate, de aceea trebuie găsite resursele informaţionale cele mai adecvate, studiul individual şi autoinstruirea însemnând mult pentru echipa din care face parte individul, echipa însemnând, în esenţă, un grup de indivizi care se completează reciproc prin competenţele şi cunoştinţele lor. Şi nu trebuie uitată, în cele din urmă, dar nu în ultimul rând, responsabilitate socială, cea care-i face pe elevi să acţioneze în mod responsabil, ţinând cont de interesele comunităţii, a poporului din care fac parte.