Cum pot utiliza Internetul pentru a sprijini procesul de predare şi de învăţare? Cum pot asigura utilizarea responsabila si corespunzatoare a Internetului?

Odată cu implementarea web-ului social, revoluţia digitală ne-a arătat că totul este posibil în lumea comunicaţiilor. În zilele noastre devine extrem de importantă cunoaşterea utilizării uneltelor virtuale pe care le avem la îndemână pentru a obţine maximul din comunicarea digitală, din suportul tehnic pus la dispoziţie de Internet, pentru a determina obţinerea rezultatelor optime în educaţie şi cunoaştere.

            Folosind software-ul social, educatorul îşi poate structura curriculum-ul predat astfel încât educaţia oferită elevilor să nu se oprească la pereţii sălii de clasă (Owen):

- să-şi pregătească materialele utilizând şi surse existente în afara instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea.
- să colaboreze cu oamenii care au probleme de învăţare reale în domeniul său de specializare, astfel încât studenţii pot contribui la soluţionarea acestora, devenind ei înşişi creatori de cunoştinţe;
- să dezvolte şabloane de învăţare care să permită şi să încurajeze colaborarea în defavoarea altor activităţi (planificare, diviziunea muncii, evaluare);

-să propună studenţilor provocări complexe şi să nu atomizeze învăţarea în secvenţe mici care blochează înţelegerea contextului;

-să permită studenţilor să-şi dezvolte propria personalitate, realizând aceasta într-un cadru de lucru care oferă posibilitatea monitorizării progresului;

-să ia în considerare modalităţi prin care şcoala poate îmbunătăţi învăţarea în afara acesteia, oferind suport şi expertiză pentru activităţi în diverse medii.

Noile tehnologii implică riscuri semnificativ crescute la care se expune oricare utilizator sau creator al unei identităţi virtuale. Aplicaţiile social-web oferă utilizatorilor variate modalităţi de autoexprimare, permiţând o proiectare cvasi-totală a sinelui în spaţiul virtual. Cel mai mare risc care însoţeşte crearea identităţilor virtuale, anume tendinţa de evaziune din cotidian, este amplificată exponenţial, experienţele umane aseamănându-se din ce în ce mai mult cu existenţa reală (Second Life). Comportamentele nevrotice generate în aceste condiţii pot conduce la depersonalizare şi la proiectarea sensului existenţei individuale exclusiv în spaţiul virtual. Psihiatrul american Ivan Goldberg a introdus în 1996 termenul IAD (Internet Addiction Disorder), pentru a exprima o nouă formă de dependenţă a individului, cea faţă de Internet. Psihologul Mark Griffiths defineşte „dependenţa tehnologică" (cum este cea de Internet) ca o dependenţă non-chimică ce implică omul şi maşina. Asociaţia Americană a Psihologilor a a atras atenţia asupra "abuzului de Internet", care s-ar putea număra printre bolile secolului XXI.

Utilizarea spaţiului virtual poate fi în acelaşi timp şi instructivă şi distractivă, dar atunci când se face în exces, poate avea consecinţe nedorite, determinând chiar o dezangajare din societate şi viaţa reală.